igienaConceptul de igienă mentală este în această exprimare, unul relativ nou, dar în realitate, este vechi de mii de ani, cunoscut sub numele primar de „cei 7 ani de acasă”, doar că, în timp s-a resimţit nevoia adăugării unui substrat știinţific, pentru ca devianţele înţelese ca percepte de „adaptabilitate socială” să fie mai bine și mai complet explicate, parcurgând drumul complet de la formare până la consecinţe şi incluzând soluţii adaptate vremurilor în care trăim.

Un concept strâns legat de binele psihologic, este stima de sine.

Se vorbește mult despre stima de sine și efectele ei comportamentale. Se diferenţiază însă prea puţin, conceptele de stimă de sine înaltă și stimă de sine scăzută – care reprezintă extreme, și stimă de sine moderat-ridicată – la care facem referinţă atunci când vorbim despre normalitate. Şi mai puţin se discută despre ce ar trebui să facă factorii educaţionali pentru a menţine o igienă mentală optimă, astfel încât să nu se ajungă la extreme, sau dacă s-a ajuns, să se reducă efectele acesteia pentru a se reveni la normalitate.

Perspectiva lui Dunn, asupra naturii stimei de sine se referă la faptul că aceasta reprezintă măsura în care cineva se vede pe sine drept cauză a efectelor. Ea afirmă că sentimentul cauzei este trăsătură crucială a sentimentului sinelui și că esenţa încrederii în sine este sentimentul de a avea un efect asupra lucrurilor și de a fi capabil de a determina sau cel puţin afecta evenimentele și pe ceilalţi. Acest lucru este exploatat de copiii ai căror părinţi sunt foarte permisivi, crezând că în felul acesta vor crește copii adaptaţi vremurilor în care trăim, și astfel se pun „bazele” unei supra-dimensionări viitoare a stimei de sine.

Tot prin perspectiva lui Dunn înţelegem de ce sunt marcaţi pe viaţă, copiii apostrofaţi foarte des, jigniţi şi etichetaţi în mod sistematic sau acuzaţi cu uşuriţă.

Studiile de specialitate arată că oamenii cu stimă de sine moderat – ridicată au mai multe șanse să fie fericiţi, adaptaţi și satisfăcuţi, trec prin mai multe emoţii pozitive, dar trebuie totodată să le fie cultivate valori ca modestia, cumpătarea, echilibrul în toate.

Cei cu stimă de sine scăzută sunt mai vulnerabili, mai predispuși la depresie, la gânduri suicidare și chiar la tentative în acest sens. Pe de altă parte, a se simţi iubit de ceilalţi semnificativi, în propriul mediu, implică a simţi și a ști că statutul și comportamentul propriu contează cu adevărat pentru ei – contează destul pentru a-i determina să aibă emoţii reale și pentru a provoca acţiuni și reacţii din partea lor, inclusiv furie și stres, precum și bucurie și mândrie. De aceea, copii afectaţi trebuiesc laudaţi ori de câte ori merită, stimulaţi, încurajaţi și înconjuraţi de iubire, evident, concomitent cu inspirarea valorilor mai sus amintite.

Persoanele cu o stimă de sine defensivă sau joasă, în mod tipic se centrează pe încercarea de a-i impresiona pe ceilalţi. Ei au tendinţa să-i utilizeze pe ceilalţi în beneficiul propriu. Unii reacţionează cu aroganţă şi dispreţ faţă de ceilalţi. În general, nu au încredere în ei înşişi, se îndoiesc de convingerile lor, şi de acceptarea lor de către ceilalţi, şi, prin urmare, şovăiesc în a-şi asuma riscuri şi se expun la eşec. În mod frecvent, mai degrabă dau vina pe ceilalţi pentru eşecurile lor, decât să-şi asume responsabilitatea pentru eşecurile proprii. În general însă, persoanele cu stimă de sine scăzută sunt mai capabile de a-şi modifica discursul în funcţie de anturajul şi de interlocutorul lor. S-au observat de multe ori că îngrijorarea lor faţă de aprobarea socială o ia adesea înaintea nevoii de a-şi afirma punctele de vedere personale.

În ceea ce priveşte gradul de perseverenţă în alegere, se pare că persoanele cu stimă de sine scăzută au tendinţa de a renunţa imediat ce se confruntă cu dificultăţi sau când se întâlnesc cu o părere contrară cu a lor. Persoanele cu stimă de sine scăzută persistă în alegerile care le-au fost dictate prin conformismul social.

Există o relaţie foarte strânsă între stima scăzută de sine şi violenţă, consumul de alcool, droguri, băuturi, tulburări de apetit, abandonul şcolar, sarcina la adolescenţă, sinucidere şi realizări academice scăzute.

Stima de sine scăzută conduce la acţiuni rare, reuşite mai puţine, îndoială, nesiguranţă, eşecuri şi autodevalorizare. Dacă ea tinde doar spre scădere datorită factorilor exogeni, ea poate fi motorul unei forme de reuşite, graţie modestiei care favorizează acceptarea din partea celorlalţi, a ascultării opiniilor diferite de cele proprii acestea îi ameliorează persoanei înţelegerea unei situaţii sau unei probleme şi-i îndeamnă spre o muncă susţinută pentru a compensa lipsa de încredere în capacităţile proprii.

Dacă este exagerată însă, stima de sine este un factor disfuncţional în relaţiile cu ceilalţi – persoanele în cauză crezând că li se cuvine totul, că sunt infailibile – şi de aici şantajul părinţilor de tipul „îmi cumperi – învăţ”, „îmi dai bani, maşină, telefon mobil etc – merg la şcoală” etc, consumul de alcool, droguri, violenţă, abandon şcolar, crezând că scena socială este a lor şi numai a lor, conduce la narcisism, aroganţă, îngâmfare, toate fiind derivate dintr-o stimă de sine nerealistă, supradimensionată, care mai târziu se vor regăsi în sfera infracţionalităţii, cu regretabile repercursiuni.

O stimă de sine moderat-ridicată poate contribui la o bunăstare psihologică înaltă pentru că optimismul, sentimentele de control asupra evenimentelor şi aprecierea de sine mare, care, în general, însoţesc stima de sine înaltă, permit indivizilor să lupte eficient împotriva piedicilor zilnice sau evenimentelor de viaţă negative, sunt mult mai perseverente în alegerile care sunt importante pentru ei, dar perseverează mai puţin în domeniile în care au investit mai puţin, mai ales la vârsta adolescenţei. Părinţii, cadrele didactice şi ceilalţi factori educaţionali care au reuşit să găsească echilibrul educaţional ce induce o stimă de sine normală, sunt cei care au explicat copiilor lor faptul că pentru a avea succes în viaţă, nu trebuie să se adapteze vremurilor în care trăim renunţând la adevăratele principii, că societatea este într-o continuă transformare şi că singurele constante pe parcursul istoriei omenirii, sunt valorile sociale.

Familia, şcoala şi ceilalţi factori educaţionali au menirea de a se îngriji permanent de modul în care fluctuează stima de sine a fiecărui membru al grupului social de referinţă.

Acţiunile lor trebuie să fie permanent convergente în acest sens, privitor la formarea şi educarea copilului în auto-aprecierea justă, modestia, cumpătarea, măsura în toate şi dorinţa de a evolua în bine, să fie principalele axe ale igienei mentale, astfel încât, să nu permită egoului unui copil să tindă spre extreme – nici să ajungă în situaţia de a avea o stimă de sine scăzută dar nici foarte înaltă. Corectitudinea auto-aprecierii şi a merituozităţii, se formează de la cele mai fragede vârste, de aceea, înainte de toate, noi trebuie să avem grijă să le oferim copiilor noştri modele demne de urmat.

Sonia Enache