„Univer­sul e o oglindă. Dacă zâmbeşti, îţi zâm­beşte şi el!” Academician Ovidiu Bojor

- A ştiut ca nimeni altul să dezlege tainele plantelor, ca să aleagă din ele ierburi de leac. Farmacist din spiţa marilor botanişti, a vindecat boli şi a salvat vieţi, cu doctoriile lui. În munţii înalţi ai Tibetului, printre pietre şi ierburi, a găsit şi secretul tinereţii fără sfârşit. Are 90 de ani, un zâmbet cât soarele şi e convins…

URZICA – ELIXIR AL VIEŢII

URZICA este una dintre cele mai vechi plante medicinale din flora spontană, urzica vie. Cunoscută incă din Antichitate pentru virtuţile sale alimentare şi medicale, urzica este recomandată frecvent în curele alimentare şi terapeutice de primăvară. Este o plantă universală. Creşte pe tot globul, supravieţuieşte până la altitudinea de 2.000 metri. Incă din antichitate, i s-au descoperit proprietăţile curative. Vechii greci…

Rolul plantelor în întărirea sistemului imunitar

În anotimpul rece avem nevoie de o stimulare imunitară de calitate, care să ne ajute corpul să treacă blând şi uşor peste afecţiunile respiratorii, urinare şi alte probleme de sănătate apărute în această perioadă. Plantele sunt cele care ne pot aduce beneficii importante în acest proces de creştere a imunităţii. Cea mai cunoscută plantă imunostimulatoare este Echinacea purpurea care stimulează…